PayPoint, principalul furnizor de soluții de plată din România, şi DHL Express, lider global în domeniul curieratului rapid şi logisticii, au încheiat un parteneriat strategic pentru piața locală. Scopul colaborării este dublu: diversificarea portofoliului de servicii PayPoint și extinderea prezenței DHL în rețeaua de locații disponibile în întreaga țară.
Conform comunicatului de presă, prin această inițiativă clienții PayPoint vor avea acces la servicii internaționale de curierat DHL Express în locațiile în care își achită deja facturile sau folosesc alte servicii. În paralel, DHL va beneficia de o rețea mult mai extinsă, apropiată de clienți și mai ușor de accesat.
Utku Ogrendil, CEO PayPoint România și 24pay, a subliniat importanța dezvoltării serviciului PayPoint Colet Expres, văzut ca un pilon esențial în strategia de creștere a companiei:
„Prin parteneriatul cu DHL completăm oferta noastră în zona de curierat, permițând clienților să trimită documente și, ulterior, colete internaționale, direct din locațiile PayPoint Colet Expres. Credem în potențialul acestui parteneriat şi în succesul lui pe termen lung.”
Patricia Lucia Coconea, Director Comercial DHL Express România, a evidențiat importanța apropierii de client:
„Proximitatea este esențială. Acest parteneriat ne aduce mai aproape de clienți, oferindu-le acces rapid și sigur la serviciile noastre, direct din comunitățile în care locuiesc.”
Prin această alianță, cele două companii își propun să faciliteze accesul la servicii moderne și eficiente de curierat internațional, conectând utilizatorii români cu piețele globale într-un mod accesibil și convenabil.
