Percheziții la medici cu diplome false

Percheziții la medici cu diplome false

Procurorii și polițiștii au efectuat 14 percheziții domiciliare la sediul unei instituții publice și la locuințele unor persoane din București și mai multe județe ale țării. Ancheta vizează suspiciuni de înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, fals informatic, uz de fals și exercitarea fără drept a unei profesii.

Potrivit anchetatorilor, mai mulți medici ar fi solicitat recunoașterea calificărilor de „medic specialist” obținute la o universitate din Republica Moldova, depunând diplome care atestau finalizarea rezidențiatului. Specializările vizate includ medicina de urgență, ortodonția, chirurgia plastică și estetică, imagistica, chirurgia dento-alveolară și parodontologia.

Există suspiciuni că rezidențiatul nu ar fi fost efectuat în mod real, deși presupunea prezență fizică în clinici universitare din Republica Moldova. În același timp, medicii respectivi ar fi lucrat cu normă întreagă în România, ceea ce ridică întrebări privind autenticitatea pregătirii lor.

Un număr de 12 persoane urmează să fie conduse la audieri, în funcție de rezultatul perchezițiilor și al identificării lor.