În cadrul celei de-a şasea reuniuni de dialog politic la nivel înalt privind energia cu comisarul european pentru Energie şi Locuinţe, Dan Jorgensen, cele două părţi au subliniat importanţa acestei colaborări în contextul unui peisaj energetic mondial „cu provocări complexe” şi al unei tranziţii energetice „în accelerare”.
Având în vedere rolul important al Algeriei ca producător global de gaze naturale, Uniunea Europeană o vede ca pe un partener de încredere pentru aprovizionarea cu gaze și explorează posibilitatea de a crește investițiile europene în industria energetică algeriană.
În ceea ce îl priveşte, blocul comunitar a pus accent pe furnizarea de „tehnologii” şi „soluţii” pentru impulsionarea tranziţiei energetice în ţara nord-africană, „cu standarde înalte, încredere şi crearea de valoare pe termen lung”, se menţionează într-un comunicat al delegaţiei europene.
Ministrul algerian al Hidrocarburilor şi Minelor, Mohamed Arkab, şi cel al Energiilor Regenerabile, Mourad Adjal, au participat la această reuniune în cadrul căreia au fost analizate şi acţiuni legate de hidrogenul verde, precum proiectul Corredor SoutH2, care va lega Algeria cu Europa pentru furnizarea de energie curată.
Uniunea Europeană subliniază că, prin investiții în hidrogen verde și surse regenerabile de energie, Algeria are potențialul de a deveni un jucător important pe scena energetică globală, valorificând la maximum rețeaua sa energetică deja bine dezvoltată.
Reuniunea se înscrie în aplicarea memorandumului de înţelegere privind asocierea strategică între Algeria şi UE, semnat în Alger în 2013, pentru consolidarea relaţiilor energetice, „respectând echilibrul intereselor ambelor părţi”.
