Nu vorbim încă despre o criză majoră. Vorbim însă despre intrarea economiei într-o zonă de fragilitate. Iar experiența economică arată că nu recesiunea statistică produce cele mai mari costuri, ci reacțiile la ea.
În ultimul an, economia a fost puternic afectată de o diminuare a cheltuielilor populației. Majorarea taxelor și creșterea prețurilor au diminuat capacitatea oamenilor de a cumpăra, fapt care s-a resimțit rapid: vânzările în magazine au înregistrat un declin de aproximativ 2% în 2025, comparativ cu anul precedent. Având în vedere că economia noastră se bazează în mare parte pe cererea internă, această situație este extrem de importantă. O scădere a consumului duce la vânzări mai mici pentru companii, la amânarea investițiilor și, în cele din urmă, la o încetinire generală a activității economice.
Acest mecanism nu este nou. John Maynard Keynes explica faptul că nivelul de ocupare și activitatea economică sunt determinate de cererea efectivă — dorința reală a oamenilor de a consuma bunuri și servicii. Când veniturile reale sunt erodate de inflație sau apare nesiguranța locului de muncă, consumul scade. Când consumul scade, întreprinzătorii devin reticenți în a investi. Iar reducerea investițiilor produce noi ajustări de costuri, uneori concedieri, ceea ce duce la o nouă scădere a cererii.
Ceea ce se întâmplă uneori, conform teoriei economice, este un fenomen paradoxal: eforturile individuale de a economisi, de a fi mai precauți sau de a acumula resurse, deși luate separat sunt logice și responsabile, pot duce, la nivelul întregii economii, la o scădere a activității. Nu este vorba de o reacție de panică, ci de o diminuare graduală a dinamicii economice, cauzată de aceste decizii luate separat.
Situația din mediul de afaceri devine îngrijorătoare. Anul trecut, un număr semnificativ de companii și persoane fizice autorizate s-au confruntat cu dificultăți financiare, ajungând în insolvență sau fiind nevoite să își înceteze activitatea. Pierderile sunt substanțiale, cu peste 74.000 de firme dispărute și o tendință alarmantă: pentru fiecare firmă nouă, aproape două existente părăsesc piața, indicând o slăbire a fundamentelor antreprenoriale.
În paralel, inflația de aproape 9,7% la finalul anului 2025 a redus veniturile reale ale populației. Oamenii nu au devenit neapărat pesimiști, dar au devenit atenți. Au amânat achiziții, au redus cheltuieli și au început să aștepte. Economia, atunci când toți actorii economici încep simultan să aștepte, încetinește rapid.
Un alt factor crucial de luat în considerare este evaluarea riscului unei țări, realizată de agențiile internaționale. Acestea examinează nu doar situația economică actuală, ci și rezistența unei economii în a-și menține accesul la finanțare pe termen lung. O slăbire a încrederii în stabilitatea financiară a țării duce rapid la creșterea dobânzilor la împrumuturile statului, ceea ce, la rândul său, exercită o presiune suplimentară asupra economiei, fie prin majorarea taxelor, fie prin diminuarea investițiilor guvernamentale sau prin întârzierea unor proiecte importante.
Riscul major nu constă într-o recesiune propriu-zisă, ci în asocierea dintre o economie care încetinește și aplicarea grăbită a unor politici fiscale restrictive. O astfel de abordare, în loc să stabilizeze situația, ar putea agrava încetinirea economică. O economie vulnerabilă nu se redresează prin reducerea simultană a cheltuielilor și a investițiilor.
Deși ministrul Finanțelor susține că situația economică actuală nu reprezintă o criză gravă, este important de reținut că, de obicei, crizele majore nu apar brusc. Experiența trecută ne învață că acestea se dezvoltă treptat, ca urmare a unor probleme ascunse și a unei scăderi a optimismului economic.
Este important să se rezolve problemele legate de lipsa de fonduri în bugetul statului, însă modul în care se face acest lucru este crucial. O creștere bruscă a taxelor, într-o perioadă în care economia merge deja mai greu, ar putea afecta negativ consumul, care este motorul principal al activității economice. Deși o economie poate face față unor taxe mai mari, nu tolerează bine lipsa de predictibilitate și modificările constante ale legislației fiscale.
Situația economică din România depășește simpla problemă a deficitului bugetar. O preocupare majoră este lipsa de încredere în viitorul economic, un element esențial, deși greu de cuantificat. Această lipsă de optimism se manifestă prin amânarea investițiilor de către afaceri, reducerea planurilor de creștere și modificarea obiceiurilor de cheltuieli ale oamenilor, ceea ce duce la o încetinire treptată a dezvoltării economice.
Deși economia românească nu se confruntă în prezent cu un pericol iminent de criză financiară, există un motiv de îngrijorare: o posibilă pierdere a încrederii în mediul economic. Experiența trecută ne învață că, odată ce sectorul privat își pierde credința în predictibilitatea și stabilitatea regulilor, recuperarea poate fi un proces lung, care se întinde pe ani, nu doar pe câteva luni.
Situația economică actuală nu este nici de criză majoră, nici de prosperitate. Ne aflăm într-un moment delicat, iar modul în care vom acționa ca societate și deciziile pe care le vom lua vor modela viitorul apropiat.
Este mai important să ne concentrăm pe ce se va întâmpla în continuare, nu pe confirmarea faptului că economia românească a înregistrat deja o scădere a activității economice.
Întrebarea este dacă vom gestiona această etapă ca pe o corecție temporară… sau dacă, prin acumularea prudenței și a incertitudinii, vom transforma o încetinire într-o criză.