Potrivit MApN, la primele ore ale dimineţii de marţi, forţele ruse au executat o nouă serie de atacuri cu drone asupra unor obiective civile şi de infrastructură din Ucraina, în proximitatea frontierei fluviale cu România, în judeţul Tulcea.
În jurul orei 1:40, două avioane de luptă F-16 ale Forțelor Aeriene Române, implicate în patrularea aeriană de supraveghere, au plecat de pe aeroportul Fetești.
Centrul Naţional Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă privind instituirea măsurilor de alertare a populaţiei din Nordul judeţului Tulcea, fiind transmis, la ora 1:55, mesaj RO-ALERT.
După încetarea alertei aeriene, în jurul orei 3:00, o echipă de cercetare a început verificări în teren. Până la acest moment nu a fost identificată zona de impact. Căutările vor continua odată cu îmbunătăţirea vizibilităţii.
MApN a informat şi informează în timp real structurile aliate cu privire la situaţiile generate de atacuri, rămânând în contact permanent cu acestea.
