CEO-ul eMAG cere condiții echitabile pentru toți comercianții: Statul pierde sute de milioane din cauza importurilor neimpozitate din China

CEO-ul eMAG cere condiții echitabile pentru toți comercianții: Statul pierde sute de milioane din cauza importurilor neimpozitate din China

Tudor Manea, CEO-ul grupului eMAG, a atras atenția asupra unei probleme majore care afectează mediul de afaceri din România: concurența neloială generată de marii retaileri chinezi, precum Temu sau Shein, care operează fără a respecta aceleași reguli fiscale și vamale ca firmele locale.

În cadrul unei conferințe de presă, liderul eMAG a făcut apel la Guvernul României să acționeze ferm pentru a echilibra competiția din piață. Acesta a cerut ca importurile cu valoare mică, provenite din afara Uniunii Europene, să fie taxate la fel ca produsele comercializate de companiile din România. Aplicarea acestor taxe ar forța marile platforme externe să deschidă entități juridice locale, supuse controlului autorităților fiscale române.

Manea a subliniat că în prezent companiile din China beneficiază de avantaje nejustificate: primesc subvenții din partea propriilor guverne, nu plătesc taxe vamale și nu sunt obligate să respecte legislația fiscală sau de conformitate a României și Uniunii Europene.

„Dacă analizăm situația, observăm că nu este o concurență reală. Noi plătim taxe, avem entitate legală, suntem supuși controalelor și nu primim subvenții. În schimb, ei vin cu produse subvenționate, fără taxe și fără nicio responsabilitate fiscală locală. Așa ajung să ofere prețuri greu de concurat, dar într-un mod complet inegal”, a afirmat CEO-ul.

El a menționat și estimările potrivit cărora România pierde aproximativ 1 milion de euro pe zi din neimpozitarea acestor colete, ceea ce se traduce într-o pierdere anuală de peste 400 de milioane de euro – bani care ar putea fi colectați dacă toți comercianții ar funcționa după aceleași reguli.

Manea consideră nedrept ca statul român să continue să crească presiunea fiscală asupra companiilor locale – prin taxe pe muncă și TVA – în timp ce ignoră pierderile imense generate de lipsa reglementării în cazul platformelor de comerț exterior.

„Guvernul are toate pârghiile pentru a regla această inechitate și ar trebui să acționeze. Este absurd să ni se impună noi taxe, în timp ce sute de milioane de euro sunt lăsate pe dinafară din cauza tratamentului preferențial acordat retailerilor chinezi”, a conchis Tudor Manea.