Când a fost anunțată așa-zisa „Revoluție a Competenței”, mulți români și-au pus speranțele într-o schimbare de paradigmă în administrația publică. Se vorbea despre profesioniști în funcții-cheie, despre o ruptură de sistemul vechi în care numirile politice și relațiile personale contau mai mult decât studiile, experiența sau rezultatele. Însă doar patru săptămâni mai târziu, totul pare să se fi prăbușit într-o realitate cunoscută și dureroasă: clientelismul, nepotismul și indiferența față de cetățeni au revenit în forță.

Funcțiile-cheie, capturate de incompetență

Ultimele numiri în poliție, ISCIR, direcții județene sau autorități de reglementare nu au nimic de-a face cu meritocrația. Se remarcă aceleași tipare vechi: rude ale politicienilor, membri de partid, oameni fără pregătire relevantă ajung în poziții de putere. În timp ce profesioniștii autentici sunt marginalizați sau pleacă din sistem, administrația publică este populată de „specialiști” care nu pot gestiona nici cele mai simple crize.

Este revoltător să vezi cum persoane fără nicio competență tehnică ajung să coordoneze instituții de control sau siguranță. Cum se poate vorbi de o guvernare eficientă, dacă baza ei este construită pe pile și interese personale?

Cazurile locale – o radiografie a eșecului

Exemplele se înmulțesc în teritoriu. În Urziceni, Crevedia, 2 Mai sau Botoșani, administrația locală pare a fi o afacere de familie. Primarii dispun de resurse după bunul plac, fără să dea socoteală cuiva. Acolo unde ar trebui să existe transparență și responsabilitate, domnește complicitatea și lipsa de acțiune.

Explozia din Crevedia, de pildă, a scos la iveală o rețea de tăcere și complicitate între autoritățile locale și agenți economici care funcționau la limita (sau în afara) legii. Iar reacția autorităților centrale? Slabă, întârziată și plină de promisiuni goale.

Statul, prizonierul propriilor privilegii

Ce vedem acum este mai mult decât un guvern slab: este un sistem întreg care refuză să se reformeze. Puterea politică este folosită ca instrument de protecție și îmbogățire personală. Iar statul român – în loc să fie în serviciul cetățeanului – a devenit un mecanism care funcționează pentru un grup restrâns, privilegiat.

Funcțiile sunt împărțite între partide ca niște recompense, nu ca instrumente pentru dezvoltarea țării. Interesele personale și de partid se suprapun peste orice urmă de profesionalism sau viziune pe termen lung. Astfel, nu e de mirare că România stagnează sau chiar regresează în sectoare cheie precum educația, sănătatea, infrastructura sau siguranța publică.

Unde este „Revoluția Competenței”?

A fost, în realitate, o revoluție? Sau doar o etichetă de campanie, un mesaj frumos livrat opiniei publice, fără nicio intenție reală de a fi aplicat? Faptele vorbesc de la sine: în doar o lună, „competența” a fost înlocuită din nou cu obediența, iar „profesionalismul” cu interesele de gașcă.

Reforma reală ar fi presupus demiterea celor incompetenți, evaluarea riguroasă a instituțiilor, deschiderea posturilor publice către specialiști. Nimic din toate acestea nu s-a întâmplat.

O întrebare care doare

Ne întoarcem astfel la întrebarea de la care am pornit: Este acesta cel mai slab guvern din 1990 încoace? Având în vedere lipsa de viziune, eșecul de a impune criterii clare de competență și perpetuarea unui sistem corupt și disfuncțional, răspunsul pare a fi unul dureros de evident: da.

Dacă această stare de fapt continuă, România riscă nu doar o stagnare administrativă, ci și o prăbușire a încrederii în ideea de stat funcțional. Iar când oamenii nu mai cred în stat, încep să se descurce pe cont propriu – emigrează, se retrag din viața civică, sau pur și simplu renunță să mai creadă în schimbare.